Seara de joi,seara deasa de suflet,
in care destinele noastre cresteau
ca iarba de primavara.
(N.Stanescu)
Cineva a batut la poarta sufletului
intr-o seara de joi.
Dar acasa nu era decat trupul
rastignit in fotoliu,
in asteptarea mea,cel plecat
pentru o clipa sau doua
pe drumul ingerilor.
Strigam din inalturi,deschide,
crezand ca ma va auzi,
insa trupul mut,surd,
nemiscat in fericirea odihnei,
a tresarit doar o pleoapa
ca un tremur al copacilor
jefuiti de frunze,toamna.
Am luat o raza de luna
si l-am impuns.
Corpul acela,parca strain,
a avut doar
o bataie de inima in plus.
Am renuntat la zbor c-un oftat
prelung,ca o aterizare
de lebada pe oglinzile apelor.
M-am intors in matricea
oaselor si a carnii,
l-am ridicat incet si-am deschis.
La poarta sufletului,
singura,prunc alaptat la sanul stelelor,
era noaptea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu