Regina noptii ce trecu

Luna rece,glaciara,argintie si bizara,
a venit spre dimineata,insotita de o stea,
sa-mi prezinte o regina,bruna,slaba,mortuara,
imbracata toata-n negrul rochiei de catifea.

Buze rosii,sangerande,ochii cenusii de foc
sub sprancene arcuite ca o secera de scrum,
inima-i auzi batandu-i numai daca ai noroc,
de-o zaresti,feresti in laturi,sa lasi liber al ei drum.

Brate lungi,tentaculare,stralucind marmorean,
 degete ca niste alge,unduind pe adieri,
pielea gatului, petala unui crin de portelan
si o voce aspru-dulce,ca un drum spre nicaieri.

Vrea sa-i fiu de-acum alaturi,print al noptilor ce vin,
sa umblam prin lumea toata fara somn,fara popas,
cautand un leac iubirii,zilelor de dor si chin,
leac ascuns de mult in lumea celor fara trup si glas.

Insa eu,privind la chipu-i,vad doar noapte nesfarsita
si refuz cu toata fiinta cererea-i fara cuvinte,.
asteptand sa vina ziua,cu lumina-i mult iubita.
Si regina piere iute intr-un rasarit fierbinte.

Dimineata cu cai

Imi bate soarele in geam a desteptare
dar nu ma-ndur ca ochii sa-i deschid,
visat-am cai nascuti din val de mare,
manati in goana de-un batran guvid.

Biciusca de coral pocnea prin ape
sa-i duca iute spre pustiul tarm,
din cerul diminetii sa-i adape
cu stele si luceferi ce adorm.

Nu vor ca ochi de om sa ii zareasca,
nici pasari sa se-ncurce-n al lor zbor,
mai bine mor izbiti de plaja,sa renasca
din spuma valului de maine,mai usor.

Doar visul meu ascuns in scoica marii
ii vede-n goana lor de neoprit,
spre locul nestiut din geana zarii.
Acolo,herghelia lor,s-a risipit.

M-as scufunda in marea nesfarsita
ca sa ma nasc un cal,asemeni lor,
sa pot sa zbor pe-a zorilor aripa,
sa ma hranesc cu stele si cu dor.

Dar e tarziu si ziua ma forteza
sa las in urma visul meu cu cai.
Deschid un ochi si zborul inceteaza,
ma rog in gand:Hai,vino noapte.Hai.

Dorinta

Tare-as vrea sa fiu blestemul
Ce te-apasa dimineata,
Gandurilor sa-ti fiu ghemul
Ce le-aduna noaptea ata,
Dorurilor sa fiu tinta
Imobila-n asteptare,
Pulberea ce-ti umple flinta
Dragostei la vanatoare.
Tare-as vrea sa-ti fiu descantec
Si de rele sa te apar,
Glasului tau sa fiu cantec,
Amnar scanteie sa scapar,
Sa aprind o valvataie
Ce se stinge c-un sarut,
Sa fiu nor si sa fiu ploaie,
Sa fiu toate astea-am vrut.
Insa alta mi-e ursita
Si menirea si destinul.
Tu sa-mi fii pe veci iubita
Ce ma face sa-ndur chinul
Dorului si asteptarii,
Noptilor insingurate,
Val pierdut in largul marii
Ce mi-e casa si cetate,
Mare ce ascunde-n pantec
Doua nave scufundate:
Tu blestem,iar eu,descantec.

Batai in poarta

    Seara de joi,seara deasa de suflet,
    in care destinele noastre cresteau
    ca iarba de primavara.
                  (N.Stanescu)


 Cineva a batut la poarta sufletului
  intr-o seara de joi.
 Dar acasa nu era decat trupul
  rastignit in fotoliu,
 in asteptarea mea,cel plecat
  pentru o clipa sau doua
 pe drumul ingerilor.
  Strigam din inalturi,deschide,
 crezand ca ma va auzi,
  insa trupul mut,surd,
 nemiscat in fericirea odihnei,
  a tresarit doar o pleoapa
 ca un tremur al copacilor
  jefuiti de frunze,toamna.
 Am luat o raza de luna
  si l-am impuns.
 Corpul acela,parca strain,
  a avut doar
 o bataie de inima in plus.
  Am renuntat la zbor c-un oftat
 prelung,ca o aterizare
  de lebada pe oglinzile apelor.
 M-am intors in matricea
  oaselor si a carnii,
 l-am ridicat incet si-am deschis.
  La poarta sufletului,
 singura,prunc alaptat la sanul stelelor,
  era noaptea.