Cuvant inainte

Nici un pas n-a mai urcat de mult spre cer,
strazile s-au drapat cu parfum de piper,
mi-e gandul spre lume,in odaie e ger
si pasul ma poarta spre al Lunii oier...

Trec printre arbori rastigniti la hotare,
pribeag zodier pe altarul de zare,
pamantu-i departe,incoltit de clestare,
sunt soare de-argint intre ceturi de mare...

Urasc perfectiunea si visul ce moare,
limita salii de asteptare
din gara cu aer de inchisoare
a vietii traite-n zadar.Vreau desteptare.

Nu vreau viitor trait in trecut
stiind ca nici unul din noi nu-i etern.
Vreau clipa sa prind c-un fugarnic sarut
si-n pagina alba,poeme s-astern.

marți, 4 iulie 2017






Sonetul ploii

Șezlongul mă îmbrățișează pe balcon
Când strada se preschimbă în căldare,
Se-aude toba cerului în depărtare
Și plouă lung și rece,monoton.

Privesc oftând,spre răsărit,în zare
Și murmur printre buze,cânt afon,
Ploaia mă-ngână ca un xilofon
În ruga mea pentru un strop de soare.

Asfaltul negru,norii ca de scrum,
Vântul ce poartă gândurile mele
Spre vara ce se lasă așteptată...

Țigara stinsă nu mai scoate fum
Și cerul nu mai vrea să nască stele...
Rescriu sonetul ploii.Înc-o dată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu