Intoarcerea fiului risipitor

Am ratacit-un marinar pe marea vietii,
umbland prin lume fara de popas,
avand-o ca luceafar pe cerul diminetii
si sprijin,intre bun venit si bun ramas.

Stiam ca e acolo,aproape sau departe,
cu gandul rugaciunii spre mine indreptat
si chiar daca oceanul vedeam ca ne desparte,
primeam din partea ei,in visul noptii,sfat.

Trecut-au ani ca zile si lunile ca ora,
distantele cresteau ca painea la dospit,
din ce in ce mai rar ne revedeam,caci hora
in care fost-am prins,mereu ne-a despartit.

Credeam ca nici o boala sau lovitura a sortii
nu va ingenunchia viteaza nascatoare,
dar azi privesc cujale la umbra cruda a mortii
pasind incet,dar sigur,spre mama iertatoare.

Mi-as da si maini si ochi si zilele ramase
sa capat pentru fiinta-i inca un scurt ragaz,
sa o mai am aproape,s-o mangai,sa ma lase
sa-i povestesc stergand-o de lacrimi pe obraz.

Ma iarta iar,oh mama,ca prada batranetii
si dorului de mine prea des eu te-am lasat,
mereu insingurata dar multumindu-i vietii
cand mai primeai o veste de la al tau baiat.

Acum iti sunt alaturi,dar prea tarziu imi pare
si-ncerc sa-nseninez cele din urma ceasuri,
plang nevazut de lume,incerc sa fiu mai tare
decat chemarea spusa de-a ingerilor glasuri.

Tu o asculti supusa si mandru resemnata,
senina iti astepti plecarea catre stele.
Te rog ramai cu mine sa mai traim o data
aceasta viata scurta,cu bune si cu rele.

Ti s-a intors acasa copilul ratacit,
de-acum sa-ti fie alaturi,toiag la batranete,
sa-ti spuna zilnic,mama,ce mult el te-a iubit
si-n ochi sa nu-ti mai vada nici urma de durere.

Juramantul revenirii

Intors din lungi calatorii involburate
va regasesc pe-aceleasi pagini calde
trudind din greu cu litere sapate
pe tastaturi gemand de febra dgetelor albe.

Am revenit mai vechi si mai salbatic,
salbaticit de-o lume fara suflet
sperand la transformarea in diavol emblematic
ce bantuie prin vise,urland fara de sunet.

Uitat-am tot ce-a fost frumos si bun in viata
sub ochii celor ce-au crezut ca-s o paiata
avand destinul de-ai distra in piata
cu lacrimile mele de dulceata.

Mai sper ca undeva,ascunsi de lume,
mai sunt si oameni calzi,cu ganduri bune,
rugandu-se in taina de bine,facand glume
si incercand alaturi de ei,adepti mai multi s-adune.

De-i voi gasi,alaturi de ei m-oi aseza pe veci
si incerca-voi zilnic sa-ndrept ce-i stramb in jur
voi face pentru cei ce ratacesc,poteci
spre-a-si regasi umanul pierdut candva,va jur.

De nu,precum un pustnic sadind flori in desert,
voi preumbla prin lume fara rostiri desarte,
voi sti sa lupt,sa-ndur,sa uit,sa iert
si din a mele versuri sa vad crescand o carte.