Cantec mut

Am invatat sa ascult tacerea,
sa-i pun muzica in note
asternute pe portativul noptii.
Textul mi-e soptit de un inger,
in cuvinte nerostite,
nescrise,
necuvinte.
Gura baladierului se inchide
cu un suras de resemnare
la incercarea rostirii lor.
Pana poetului isi ia zborul,
vesela si mirosind
a litere imposibile.
Struna viorilor inmugurite
sub arcusul menestreilor,
vibreaza mut,
prelung si zadarnic.
Doar urechea mea,
invelita in ceata
si gura mea cusuta
cu raze de stele,
mai aude si canta,
cu tine,
tacerea.

Dimineata cu cai

Imi bate soarele in geam a desteptare
dar nu ma-ndur ca ochii sa-i deschid,
visat-am cai nascuti din val de mare,
manati in goana de-un batran guvid.

Biciusca de coral pocnea prin ape
sa-i duca iute spre pustiul tarm,
din cerul diminetii sa-i adape
cu stele si luceferi ce adorm.

Nu vor ca ochi de om sa ii zareasca,
nici pasari sa se-ncurce-n al lor zbor,
mai bine mor izbiti de plaja,sa renasca
din spuma valului de maine,mai usor.

Doar visul meu ascuns in scoica marii
ii vede-n goana lor de neoprit,
spre locul nestiut din geana zarii.
Acolo,herghelia lor,s-a risipit.

M-as scufunda in marea nesfarsita
ca sa ma nasc un cal,asemeni lor,
sa pot sa zbor pe-a zorilor aripa,
sa ma hranesc cu stele si cu dor.

Dar e tarziu si ziua ma forteza
sa las in urma visul meu cu cai.
Deschid un ochi si zborul inceteaza,
ma rog in gand:Hai,vino noapte.Hai.