Zambareata

Rade mai mereu frumoasa,
Urmarind cu ochi vioi,
Xilofonul de hartie
Atarnat de perne moi.
Nu se-aude-o melodie,
Dar lovind cu sete masa,
Ritmuri hohotite-n bete,
Astazi vin sa ne rasfete.

Zilnic o astept pe unde,
Amiaza s-o-nveseleasca;
Messengeru-i poarta-n care
Bat,sperand sa ma zareasca
Atarnat de tastatura.Ea ID-ul si-l ascunde,
Rade-ncetisor sub bluza.
E mai rosie ca focul soarelui de la apus,
Am ramas cu buzzu-n enter
Topaind ca assinus.
Ah,te prind on-line odata;nu vei mai avea vreo scuza.

Stejarul

Ceata a cuprins padurea
cu imbratisarea-i uda,
tapinari si-ascut securea
sa o lase far-o ruda.

Vor ca astazi sa doboare
un stejar batran ca muntii
si la ses sa il coboare,
stalp sa-l faca-n gardul curtii.

Plang copacii frunze-lacrimi
cand secrea musca trunchiul
cel trecut prin multe patimi,
plang vazand cum geme unchiul.

Lung ase tanguie si vantul,
ca il pierde pe-al sau frate
care a-mpanzit pamantul
cu povesti adevarate.

Intre ridurile scoartei
stateau tainic ingropate,
flori de dor ale sperantei
si legende azi uitate.

Zane,ursi si caprioare
ce-si aflasera odihna
sub coroana lui cea mare,
plang in cor,fara de tihna.

Scuipa-n palme taietorii
si incep sa il loveasca,
unde scurma capriorii
dupa ghinda sa regeasca.

Ei se chinuie zadarnic,
isi fac cruce,bat matanii...
Caci batranul asta falnic
e prea tare-n piatra carnii.

Scoarta doar de i se crapa
sub puterea loviturii,
de pieire mosul scapa
si ramane stalp padurii.

Mai batran decat padurea,
va ramane-n crucea lumii
si va rade de securea
ce-o vor ridica nebunii.

Nu e om,nu se va naste
nici in vremuri viitoare,
sa distruga aste moaste:
neamul dacilor ce are
radacini nepieritoare.

A fi copil

Sa fii copil,o Doamne,ce minune,
ce stare a firii fara de pereche,
o lume unde,pana,si cele rele-s bune
si unde se traieste dupa o lege veche.

E legea drept-credintei si-a sufletului pur
neintinat de patimi si doruri de avere,
iubind de-a-ntregul lumea si tot ce e in jur
si mangaind din suflet,pe-acel ce mila cere.

Dar timpul nu ne iarta si crestem,ne scolim,
ne-ndepartam devreme de sfanta inocenta
si lumea ne forteaza ca dansa noi sa fim,
iar de gresim cu stire,scapam c-o penitenta.

Ne cerem scuze-n graba si mergem inainte
pe drumul care merge departe de ce-am fost
si ne certam copilul,daca n-a fost cuminte,
cu gandul la cariera si la al nostru rost.

Uitat-am legea veche si ca am fost copii,
c-am fost crescuti acasa numai cu vorbe bune;
spuneau povesti parintii,ne luau si jucarii,
stiind c-a fi copil,e Doamne,o minune.