Cuvant inainte

Nici un pas n-a mai urcat de mult spre cer,
strazile s-au drapat cu parfum de piper,
mi-e gandul spre lume,in odaie e ger
si pasul ma poarta spre al Lunii oier...

Trec printre arbori rastigniti la hotare,
pribeag zodier pe altarul de zare,
pamantu-i departe,incoltit de clestare,
sunt soare de-argint intre ceturi de mare...

Urasc perfectiunea si visul ce moare,
limita salii de asteptare
din gara cu aer de inchisoare
a vietii traite-n zadar.Vreau desteptare.

Nu vreau viitor trait in trecut
stiind ca nici unul din noi nu-i etern.
Vreau clipa sa prind c-un fugarnic sarut
si-n pagina alba,poeme s-astern.

joi, 2 iunie 2011

Stejarul

Ceata a cuprins padurea
cu imbratisarea-i uda,
tapinari si-ascut securea
sa o lase far-o ruda.

Vor ca astazi sa doboare
un stejar batran ca muntii
si la ses sa il coboare,
stalp sa-l faca-n gardul curtii.

Plang copacii frunze-lacrimi
cand secrea musca trunchiul
cel trecut prin multe patimi,
plang vazand cum geme unchiul.

Lung ase tanguie si vantul,
ca il pierde pe-al sau frate
care a-mpanzit pamantul
cu povesti adevarate.

Intre ridurile scoartei
stateau tainic ingropate,
flori de dor ale sperantei
si legende azi uitate.

Zane,ursi si caprioare
ce-si aflasera odihna
sub coroana lui cea mare,
plang in cor,fara de tihna.

Scuipa-n palme taietorii
si incep sa il loveasca,
unde scurma capriorii
dupa ghinda sa regeasca.

Ei se chinuie zadarnic,
isi fac cruce,bat matanii...
Caci batranul asta falnic
e prea tare-n piatra carnii.

Scoarta doar de i se crapa
sub puterea loviturii,
de pieire mosul scapa
si ramane stalp padurii.

Mai batran decat padurea,
va ramane-n crucea lumii
si va rade de securea
ce-o vor ridica nebunii.

Nu e om,nu se va naste
nici in vremuri viitoare,
sa distruga aste moaste:
neamul dacilor ce are
radacini nepieritoare.

Un comentariu:

  1. iubesc padurea...
    "intre ridurile scoartei
    stateau tainic ingropate,
    flori de dor ale sperantei
    si legende azi uitate...." strofa asta este ea insasi o poezie...

    RăspundețiȘtergere